Notă introductivă
De ce am decis să prezentăm aici interviul generalului german Harald Kujat, publicat în 18 ianuarie 2023, în revista elvețiană „Zeitgeschehen im Fokus”? Din două motive.
În primul rând, generalul în retragere Harald Kujat nu este un ofițer oarecare din Germania. A fost inspector general al Forțe Armate Germane și a ocupat cea mai înaltă poziție militară din NATO, în calitate de președinte al Comitetului Militar NATO. De asemenea, după ce a fost președintele Consiliului NATO-Rusia și al Comisiei NATO-Ucraina, are în mod evident una dintre cele mai înalte expertize în legătură cu războiul din Ucraina. În perioada în care a servit în cadrul NATO a fost un militar apreciat de toate statele care acum se află pe poziții antagonice extreme față de Federația Rusă. A primit distincții înalte din Franța, SUA, Polonia, Letonia, Estonia, Belgia și, evident, din Germania. Prin urmare, expertiza și obiectivitatea sa nu pot fi puse deloc la îndoială.
Al doilea motiv pentru care am decis să publicăm acest interviu e că gen. Harald Kujat a fost pus la zid de presa main-stream din Germania atunci când a încercat să-și exprime opiniile de expert militar NATO. Asta în pofida expertizei sale incontestabile în legătură cu acest subiect. Așa se face că a ajuns să se exprime în presa din Elveția. Or, obiectivul publicație noastre este de a prezenta știrile alternative, care sunt cenzurate sau omise deliberat de presa main-stream, dar care sunt relevante pentru a ne putea forma o opinie întemeiată despre realitate.
Redăm așadar interviul integral.
Conflictul din Ucraina: „Acum ar fi momentul potrivit pentru a relua negocierile întrerupte” – „Livrările de arme înseamnă că războiul va fi prelungit inutil”
„Zeitgeschehen im Fokus”: Cum apreciați abordarea războiului din Ucraina în presa consacrată (main-stream)?
Generalul D. Harald Kujat: Războiul din Ucraina nu este doar un conflict militar. Este şi un război economic, și un război informațional. În acest război informațional, oricine poate deveni participant la confruntare prin însușirea unor informații și argumente pe care nu le poate verifica și nu le poate judeca cu propria autoritate. În unele cazuri, motivele morale sau ideologice joacă și ele un rol. Acest fapt este o problemă în Germania, întrucât cei mai mulți „experți” care comentează în mass-media nu au cunoștințe sau experiență în politică sau în strategia de securitate. Prin urmare, ei exprimă opiniile pe care le obțin din publicațiile altor „experți”, cu o expertiza la fel de îndoielnică. Evident, acest lucru pune o presiune politică asupra guvernului federal. Dezbaterea despre livrarea anumitor arme arată clar intenția multor instituții de presă de a face politică ele însele. S-ar putea ca îngrijorarea mea cu privire la această evoluție să fie o consecință a multor ani de serviciu în NATO, inclusiv în calitate de președinte al Consiliului NATO-Rusia și al Comisiei NATO-Ucraina. Este foarte supărător faptul că se acordă atât de puțină atenție intereselor de securitate germane și pericolelor care vizează țara noastră, ca urmare a escaladării războiului. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate sau, pentru a folosi un termen de modă veche, o atitudine extrem de nepatriotică. În Statele Unite, care reprezintă unul dintre cei doi actori principali ai acestui conflict, gestionarea războiului din Ucraina este mult diferită și controversată, dar este întotdeauna ghidată de interesele naționale.
La începutul anului 2022, când situația de la granița cu Ucraina devenea din ce în ce mai critică, ați vorbit cu generalul adjunct Kai-Achim Schönbach și, într-un anumit sens, l-ați susținut. El a avertizat în privința unei escaladări a relației cu Rusia și a acuzat Occidentul că l-a umilit pe Putin, susținând că ar trebui să se negocieze cu el pe picior de egalitate.
Nu am comentat chestiunea, ci doar am intervenit pentru a-l proteja [pe domnul general Kai-Achim Schonbach] de atacuri necalificate. Dar întotdeauna am crezut că acest război trebuie prevenit și că ar fi putut fi prevenit. Am făcut o declarație publică în acest sens în decembrie 2021. Iar la începutul lunii ianuarie 2022, am publicat câteva propuneri despre modul în care negocierile ar fi putut conduce la un rezultat acceptabil pentru toate părțile, evitându-se totuși războiul. Din păcate, lucrurile s-au desfășurat altfel. Poate că într-o zi se va pune întrebarea cine a dorit acest război, cine nu a vrut să-l împiedice și cine nu l-a putut preveni.
Cum apreciați evoluția actuală din Ucraina?
Cu cât războiul durează mai mult, cu atât va fi mai dificil să se ajungă la o pace negociată. Anexarea de către Federația Rusă a patru teritorii ucrainene, din 30 septembrie 2022, este un exemplu de evoluție greu de inversat. De aceea, mi s-a părut foarte regretabil că negocierile din martie de la Istanbul au fost întrerupte, după ce se înregistraseră progrese mari, cu un rezultat total pozitiv pentru Ucraina. În negocierile de la Istanbul, Rusia a fost în principiu de acord să-și retragă forțele armate în poziția din 23 februarie, adică acolo unde era înainte de începerea atacului asupra Ucrainei. Acum, o retragerea completă este invocată în mod repetat ca o condiție prealabilă pentru începerea negocierielor.
Ce a oferit Ucraina în aceste negocieri?
Ucraina s-a angajat să renunțe la calitatea de membru NATO și să nu permită staționarea de trupe străine sau de echipamente militare străine [pe teritoriul său]. În schimb, ar fi trebuit să primească garanții de securitate din partea statelor pe care le-ar fi ales. Viitorul teritoriilor ocupate urma să fie rezolvat pe cale diplomatică, în următorii 15 ani, cu condiția explicită de renunțare la forța militară.
De ce nu s-a încheiat acest tratat care ar fi salvat zeci de mii de vieți și i-ar fi ferit pe ucraineni de distrugerea prorpriei țări?
Potrivit unor informații certe, prim-ministrul britanic de la acea vreme, Boris Johnson, a intervenit pe 9 aprilie la Kiev și a împiedicat semnarea tratatului. Argumentul său a fost că Occidentul nu era pregătit pentru încheierea războiului.
Este revoltător felul în care se joacă acest conflict, despre care cetățeanul credul habar nu are. Negocierile de la Istanbul erau binecunoscute și se știa că părțile erau pe cale să se ajungă la un acord. Însă dintr-o dată, de la o zi la alta, nu s-a mai auzit nimic.
De exemplu, la mijlocul lunii martie, ziarul britanic „Financial Times” a scris despre progresele înregistrate. În unele ziare germane au apărut relatări despre acest lucru. Cu toate astea, nimeni nu a mai scris nimic despre motivul pentru care negocierile au eșuat. Când a anunțat mobilizarea parțială, pe 21 septembrie, Putin a spus public, pentru prima dată, că în timpul negocierilor de la Istanbul din martie 2022, Ucraina răspunsese pozitiv propunerilor părții ruse. „Dar”, a adăugat el, „o soluție pașnică nu se potrivea Occidentului, așa că de fapt a ordonat Kievului să anuleze toate acordurile”.
Presa noastră tace de fapt despre asta.
Spre deosebire de mass-media americană. De exemplu, „Foreign Affairs” și „Responsible Statecraft”, două reviste celebre, au publicat rapoarte foarte detaliat. Articolul din „Foreign Affairs” a fost scris de Fiona Hill, fost consilier superior al Casei Albe în Consiliul Național de Securitate. Este o persoană foarte competentă și o sursă de încredere. De asemenea, pe 2 mai, s-au publicat informații foarte în detaliate în publicația pro-guvernamentală „Ukrainska Pravda”.
Mai aveți și alte informații despre această decizie îngrozitoare?
Se știe bine că aspectele esențiale ale proiectului de acord se bazează pe o propunere a guvernului ucrainean din 29 martie. În prezent, multe publicații americane relatează despre acest lucru. În schimb, am înțeles că mass-media germană nu este dispusă să abordeze subiectul, chiar dacă ziariștii au acces la surse.
Într-un articol ați afirmat următoarele: „Este rușinoasă lipsa de previziune a politicii de securitate și de judecată strategică”. La ce v-ați referit?
Să luăm ca exemplu starea armatei germane, Bundeswehr. În 2011, a fost realizată o reformă a Bundeswehr – așa-numita reorientare a Bundeswehr. Reorientarea a însemnat îndepărtarea de cadrul constituțional al apărării naționale și concentrarea pe misiunile externe. Motivul invocat a fost că nu exista un risc atac convențional asupra Germaniei și asupra aliaților NATO. Dimensiunea și structura forțelor armate, echipamentele, armamentul și pregătirea au fost așadar orientate către misiunile străine. Forțele armate care au capacitatea de a-și apăra țara și alianța pot, de asemenea, să efectueze misiuni de stabilizare, mai ales că guvernul federal și parlamentul ar putea lua decizii în acest sens, în unele cazuri individuale. Acest lucru nu este valabil pentru că, în realitate, agresorul decide dacă induce un risc în privința apărării naționale a Germaniei și aliaților săi. Evaluarea situației de atunci a fost oricum greșită. Anularea unilaterală a tratatului ABM de către SUA în 2002 a marcat un punct de cotitură strategică în relațiile cu Rusia. Punctul de cotitură politică a fost summit-ul NATO de la București din 2008, când președintele american George W. Bush a încercat să invite Ucraina și Georgia să adere la NATO. Iar când nu a reușit să impună acest lucru, în comunicatul oficial a fost inclusă o perspectivă vagă de aderare pentru aceste țări, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri.
Vedeți o legătură între actuala criză și aceste evoluții privind relația Rusia-SUA?
Riscul unei confruntări directe între Rusia și NATO pe fondul războiului din Ucraina este evident pentru toată lumea. Bundeswehr continuă să-și reducă stocurile de arme, chiar se canibalizează, doar pentru a oferi arme și echipament militar Ucrainei. Unii politicieni chiar justifică acest lucru cu argumentul aberant că libertatea noastră este apărată în Ucraina.
De ce credeți că acest argument e lipsit sens? Toată lumea se susține asta, chiar și șeful departamentului de externe elvețian, Ignazio Cassis.
Ucraina luptă pentru libertatea sa, pentru suveranitatea sa și pentru integritatea teritorială a țării. Însă cei doi jucători principali din acest război sunt Rusia și SUA. Ucraina luptă și pentru interesele geopolitice ale SUA. Pentru că scopul declarat al americanilor este să slăbească Rusia din punct de vedere politic, economic și militar într-o asemenea măsură încât să fie nevoită să apeleze la rivalul său geopolitic, China, singura capabilă să pună în pericol supremația SUA ca putere mondială. În plus, ar fi foarte imoral să lăsăm Ucraina să lupte singură pentru libertatea noastră, iar noi doar să furnizăm arme care prelungesc vărsarea de sânge și sporesc distrugerea acestei țări. Nu, acest război nu este despre libertatea noastră! Problemele de fond care au determinat declanșarea și continuarea acestui război, ce s-ar fi putut încheia cu mult timp în urmă, sunt foarte diferite.
Și care credeți că este problema principală?
Rușii vor să împiedice SUA – rivalul lor geopolitic – să obțină o superioritate strategică care pune în pericol securitatea Federației Ruse. Acest lucru se poate întâmpla fie prin aderarea Ucrainei la NATO, condusă de SUA, fie prin staționarea de trupe americane în această țară, fie prin relocarea infrastructurii militare sau prin manevre comune cu NATO. Desfășurarea în Polonia și România a sistemelor americane anti-rachetă balistică pentru apărare al NATO este, de asemenea, un ghimpe în coasta Rusiei, deoarece Rusia este convinsă că SUA ar putea folosi și aceste sisteme de lansare pentru a elimina sistemele strategice intercontinentale rusești și, astfel, ar pune în pericol echilibrul nuclear strategic. Un rol important îl joacă și acordul de la Minsk II, prin care Ucraina se angajase ca pană la finalul anului să adopte un amendament constituțional care să acorde populației vorbitoare de limbă rusă din Donbas o autonomie mai mare în această regiune și drepturi ale minorităților care reprezintă un standard în Uniunea Europeană. Acum există îndoieli dacă SUA și NATO au avut intenții serioase să negocieze aceste probleme înainte de atacul rusesc asupra Ucrainei.
În cartea sa „În Abis” („Am Abgrund”) (2015), Wilfried Scharnagl arată clar că politica occidentală constituie o provocare incredibilă și că dacă UE și NATO nu își schimbă abordare, s-ar putea produce o catastrofă.
Da, trebuie să ținem cont de acest lucru. Cu cât războiul durează mai mult, cu atât mai mult crește riscul de extindere sau de escaladare.
Ne-am confruntat deja cu așa ceva în criza rachetelor din Cuba.
A fost o situație similară.
Cum apreciați decizia Germaniei de a furniza Ucrainei tancuri Leopard?
Sistemele de luptă au puncte forte și puncte slabe ce decurg din caracteristicile lor tehnice și astfel au o anumită valoare operațională, în funcție de nivelul de pregătire al soldaților și de condițiile operaționale specifice. În confruntarea cu sisteme de luptă combinate, acestea acționează împreună, într-un sistem comun de comandă și informații, iar punctele slabe ale unor sisteme de luptă sunt compensate de punctele forte ale altor sisteme de luptă. Dacă nivelul de pregătire a personalului care le exploatează este scăzut sau dacă un sistem de luptă nu este integrat cu alte sisteme într-un context funcțional, iar condițiile de operare sunt foarte probabil dificile, atunci valoarea operațională este scăzută. Aceasta înseamnă că există un ris ridicat ca acel sistem de luptă să fie eliminat prematur sau să cadă în mâna adversarului. Aceasta este situația actuală în care sistemele moderne de luptă occidentale sunt folosite în războiul din Ucraina. În decembrie, Rusia a început un program consistent de evaluare a parametrilor tehnici și operațional-tactici ai armelor occidentale pe care le-au capturat, cu scopul de crește eficacitatea propriilor operațiuni și eficiența armelor lor.
În plus, există întrebarea fundamentală a relației dintre scop și mijloace. Ce scop ar trebui să servească armele occidentale? Zelensky a schimbat în mod repetat obiectivele strategice ale războiului ucrainean. În prezent, obiectivul Ucrainei este de a recuceri toate teritoriile deținute de Rusia, inclusiv Crimeea. Cancelarul german spune că vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar, inclusiv în ceea ce privește atingerea acestui obiectiv, deși, între timp, SUA au subliniat că este vorba doar de „recucerirea teritoriului care a fost ocupat de Rusia după 24 februarie 2022”.
Prin urmare, este necesar un răspuns la întrebarea dacă aceste mijloace de a livra arme occidentale sunt adecvate pentru îndeplinirea scopului urmărit de Ucraina. Această întrebare are o dimensiune calitativă și una cantitativă. Statele Unite nu furnizează alte arme decât cele pentru autoapărare, nicio armă care să permită lupta cu sisteme combinate și, mai presus de orice, niciuna care ar putea declanșa o escaladare nucleară. Acestea sunt cele trei puncte ale președintelui Biden.
Cum intenționează Ucraina să-și atingă obiectivele militare?
Șeful Statului Major ucrainean, generalul Zalujnîi, a declarat recent următoarele: „Am nevoie de 300 de tancuri principale de luptă, 600 până la 700 de vehicule blindate de transport de trupe și 500 de obuziere pentru a putea împinge trupele rusești înapoi la pozițiile anterioare atacului din 24 februarie”. Însă cu ceea ce a primit până acum, „nu e posibil să desfășoare operațiuni majore”. În plus, există îndoieli dacă forțele armate ucrainene mai dispun un număr suficient de soldați adecvați, care să poată folosi aceste sisteme de luptă, având în vedere pierderile mari din ultimele luni. În orice caz, mărturia generalului Zalujnîi arată și de ce aprovizionarea cu arme din Occident nu permite Ucrainei să-și atingă obiectivele militare, ci doar prelungește războiul. În plus, Rusia ar putea depăși oricând escaladarea vestică cu propria sa escaladare.
În dezbaterile din Germania, aceste conexiuni nu sunt înțelese sau sunt ignorate. Modul în care unii aliați îndeamnă public guvernul federal să livreze tancurile de luptă principale Leopard 2 joacă, de asemenea, un rol în această chestiune. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum în cadrul NATO. Asta arată cât de mult a avut de suferit reputația Germaniei în cadrul alianței ca urmare a slăbirii Bundeswehr-ului, dar și felul în care unii aliați își urmăresc scopul de a expune Germania, în special în relația cu Rusia.
Pe ce se bazează opinia lui Zelsenky că rușii ar putea fi expulzați din Ucraina?
Cu sistemele de luptă promise la următoarea conferință a donatorilor, din 20 ianuarie, forțele armate ucrainene ar avea capacitatea să se apere mai eficient împotriva ofensivelor rusești ce ar putea avea loc în săptămânile următoare. Cu toate acestea, doar cu aceste mijloace nu ar avea capacitatea de a recuceri teritoriile ocupate. Potrivit șefului de stat major al SUA, generalul Mark Milley, Ucraina a înțeles ceea ce ar putea realiza din punct de vedere militar. Mai mult nu este posibil. De aceea, acum ar trebui inițiate discuțiile diplomatice pentru a se ajunge la o pace negociată. Împărtășesc această părere.
Trebuie avut în vedere că, din câte se pare, forțele ruse intenționează să apere teritoriul cucerit și să cucerească restul Donbasului pentru a consolida teritoriile pe care le-au anexat. Rușii și-au adaptat bine pozițiile defensive la condițiile terenului și s-au fortificat puternic. Atacurile asupra acestor poziții necesită un efort mare și disponibilitatea de a accepta pierderi semnificative. Retragerea din regiunea Kerson a disponibilizat în jur de 22.000 de militari bine pregătite pentru desfășurarea unei ofensive. În plus, alte unități de luptă sunt mutate în regiune pentru întări anumite zone.
Dar atunci care este scopul livrărilor de arme dacă acestea nu permit atingerea obiectivul pe care și l-a propus Zelenskiy?
Eforturile actuale ale SUA de a-i convinge pe europeni să continue furnizarea de arme ar putea avea legătură cu această evoluție a situației. Trebuie să faceți distincția între motivele exprimate public și deciziile concrete ale guvernului federal. Am merge prea departe dacă am atinge tot spectrul acestei discuții. Însă, mi-aș dori ca guvernul federal să primească sfaturi cu adevărat competente în această problemă și – ceea ce este poate și mai important – să fie receptiv și capabil să emită judecăți pe măsura importanței acestei întrebări.
Guvernul federal a parcurs deja un drum lung în sprijinirea Ucrainei. Livrările de arme nu fac încă din Germania o parte a conflictului. Dar în ce privește pregătirea soldaților ucraineni pentru a folosi aceste arme, asta înseamnă că sprijinim Ucraina în atingerea obiectivelor sale militare. Astfel, în raportul său din 16 martie 2022, serviciul științific al Bundestagului german a declarat că zona securizată de non-război a fost depășită. SUA vor antrena și soldați ucraineni în Germania. În preambulul său, Legea fundamentală conține un comandament strict de a menține țara noastră pe o poziție pașnică. Legea fundamentală tolerează sprijinirea unei părți aflate în conflict, însă doar dacă acest sprijin este adecvat pentru a permite o soluție pașnică. Prin urmare, guvernul federal este obligat să explice populației germane în ce limite și cu ce scop este oferit acest sprijin Ucrainei. În fine, guvernului ucrainean ar trebui să i se explice și care sunt limitele acestui sprijin. În urmă cu ceva timp, chiar și președintele Biden a declarat într-un articol dedicat că SUA vor continua să sprijine militar Ucraina, dar și eforturile acesteia de a obține o pace negociată în acest conflict.
Armata ucraineană îi atacă pe ruși de săptămâni întregi, dar fără succes. Cu toate acestea, Zelensky vorbește despre recucerire teritoriilor pierdute. Vorbim aici de propagandă sau există o posibilitate reală?
Nu, forțele armate ucrainene sunt incapabile să facă asta, după cum reiese din ceea ce spun atât șefii de stat major americani, cât și cei ucraineni. Ambele facțiuni în război sunt în prezent din nou într-un impas, exacerbat de restricțiile sezoniere. Deci acum ar fi un moment potrivit pentru a se relua negocierile întrerupte. Livrările de arme înseamnă exact opusul, adică o prelungire inutilă a războiului, cu mai multe victime de ambele părți și continuarea distrugerii țării. Rezultatul e că suntem implicați și mai mult în acest război. Chiar și secretarul general al NATO a avertizat recent împotriva escaladării luptelor la nivelul unui război între NATO și Rusia.
Ați spus că suntem din nou într-un „impas”. La ce vă referiți?
Un punct de plecare pozitiv pentru o soluție negociată a apărut, de exemplu, la sfârșitul lunii martie a anului trecut, când rușii au decis să se oprească înainte de Kiev și să se concentreze în est și asupra Donbasului. Asta a făcut posibilă organizarea negocierilor de la Istanbul. O situație similară a apărut în septembrie, înainte ca Rusia să efectueze mobilizarea parțială. Oportunitățile apărute în acel moment nu au fost însă fructificate. Acum ar fi timpul să negociem din nou, dar nici acum nu folosim această oportunitate, ci facem exact opusul: trimitem arme și escaladăm. Acesta este din nou un aspect care arată lipsa de previziune a politicii de securitate și lipsa judecății strategice.
De asemenea, ați menționat în textul dvs. că ministrul rus al apărării Șoigu și-a manifestat disponibilitatea pentru negocieri…
… Putin a făcut același lucru. Pe 30 septembrie, Putin a vorbit în mod explicit că e dispus să negocieze când a declarat încă două regiuni ca fiind teritoriu rus. A făcut asta de mai multe ori de atunci. Acum, e adevărat că Șoigu nu a condiționat nimic, în timp ce Putin a ridicat ștacheta cam sus afirmând că e gata să negocieze, dar că asta ar presupune ca cealaltă parte să recunoască zonele anexate. Aceasta arată că pozițiile ambelor părți devin mai rigide cu cât războiul durează mai mult. Zelensky a spus că va negocia doar după ce rușii s-au retras complet din Ucraina. Acest lucru face ca ajungerea la o soluție să fie din ce în ce mai dificilă, dar încă nu este imposibil.
Aș dori să menționez încă un eveniment. Într-un interviu, doamna Merkel…
… da, ceea ce spune dânsa este clar. A negociat acordul Minsk II doar pentru a câștiga timp pentru Ucraina. Iar Ucraina a folosit acest lucru pentru a-și consolida forțele militare. Fostul președinte francez Hollande a confirmat acest lucru.
Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, a spus și el același lucru.
Este lesne de înțeles de ce Rusia numește asta o înșelătorie. Și Merkel confirmă că Rusia a fost înșelată în mod deliberat. Puteți evalua asta oricum doriți, dar este o încălcare flagrantă a încrederii și o problemă de predictibilitate politică. Însă, ceea ce nu se poate nega este că refuzul guvernului ucrainean de a pune în aplicare acordul cu doar câteva zile înainte de începerea războiului – conștient fiind de această înșelăciune deliberată – a fost unul dintre factorii declanșatori ai războiului. În rezoluția ONU, guvernul federal s-a angajat să pună în aplicare „întregul pachet” de măsuri convenite. În plus, cancelarul și ceilalți participanți în formatul Normandia au semnat o declarație privind rezoluția prin care s-au angajat din nou, în mod explicit, să pună în aplicare acordurile de la Minsk.
Nu este și asta o încălcare a dreptului internațional?
Da, aceasta este o încălcare a dreptului internațional. Este clar. Pagubele sunt imense. Trebuie să vă imaginați situația de astăzi. Oamenii care au vrut și vor încă să intre în război au luat de la început poziția că nu poți negocia cu Putin, pentru că oricum nu respectă acordurile. Acum se dovedește că, de fapt, noi suntem cei care încălcăm acordurile internaționale.
Din câte știu, rușii și-au onorat contractele, chiar și în timpul războiului actual, Rusia a continuat să furnizeze gaze. Dar doamna Baerbock a anunțat plină de sine: „Nu mai vrem gaz rusesc!”. Nu așa a fost?
Da, am spus că nu mai vrem gaz rusesc. Toate consecințele, criza energetică, recesiunea economică etc. sunt rezultatul unei decizii a guvernului federal [din Germania], nu o decizie a guvernului rus.
Dar dacă urmărești știrile, aici, în Elveția, rezultă că această criză energetică este din cauza deciziei lui Putin de a intra în război împotriva Ucrainei.
În trecut, au existat două dificultăți de alimentare cu gaz, ambele cauzate de Ucraina. Ar trebui să fim sinceri în această privință. Rusia ar fi continuat să livreze dar, dar nu ne mai dorim nimic de acolo pentru că a atacat Ucraina. Atunci apare întrebarea: cine a aruncat de fapt în aer Nord Stream II?
Aveți o opinie privind acea explozie?
Nu, ar fi pure speculații. Există dovezi circumstanțiale, așa cum se întâmplă atât de des, dar nicio dovadă directă. Cel puțin niciuna care să fi devenit cunoscută publicului. Dar puteți fi absolut sigur: soarele o va scoate la lumină în cele din urmă.
Care este experiența dumneavoastră în negocierile cu Rusia?
Am purtat multe negocieri cu Rusia, de exemplu, în privința contribuției Rusiei la misiunea din Kosovo a NATO. Statele Unite ne-au cerut să facem asta pentru că ei nu au putut ajunge la nicio concluzie în privința Rusiei. În cele din urmă, Rusia a fost dispusă să-și subordoneze trupele unui comandant NATO german. În anii 1990, a existat o coordonare politică strânsă și o cooperare militară între NATO și Rusia, care a fost reglementată de Tratatul de bază NATO-Rusia din 1997. Rușii sunt parteneri duri de negociere, dar dacă ajungi la un rezultat comun, atunci acela rămâne valabil.
Care a fost rezultatul?
Rușii doreau un fel de drept de co-decizie în negocierile privind tratatul de bază. Asta nu a fost posibil. Cu toate acestea, am găsit o modalitate de a ajunge la soluții comune în cazurile în care interesele de securitate ale unei părți sau ale celeilalte sunt afectate. Din păcate, după războiul din Georgia, NATO a suspendat cooperarea în mare măsură. Precedentul războiului din Ucraina ne-a arătat, de asemenea, că angajamentele pentru rezolvarea crizelor asumate atunci când relațiile sunt bune devin valoroase în perioada în care apar tensiuni. Din păcate nu s-a înțeles asta.
Domule general Kujat, vă mulțumesc pentru interviu.
Interviu realizat de Thomas Kaiser
*
* *
Precizare
Vice amiralul Kay-Achim Schönbach la care se face referire în interviu este fostul șef al marinei militare germane și a fost forțat să își dea demisia în ianuarie 2022, după un discurs public în care spunea că “[Peninsula] Crimeea e pierdută. Niciodată nu va reveni [Ucrainei] – acesta este un fapt.” De asemenea, a susținut atunci, cu puțin înainte de declanșarea invaziei că problemele de securitate ale Federației Ruse trebuie abordate cu “respect”. Și a adăugat că “Ceea ce vrea cu adevărat Putin este respectul. Și, pentru Dumnezeu, să acorzi cuiva respect este ieftin, chiar fără niciun cost… Este ușor să-i oferim respectul pe care îl pretinde și care probabil că îl și merită”.
Despre generalul în retragere Harald Kujat
Născut la 1 martie 1942, a fost Inspector general al Forțelor Armate Germane și, în calitate de președinte al Comitetului Militar NATO, cel mai înalt ofițer militar din NATO. În același timp, a ocupat funcția de președinte al Consiliului NATO-Rusia și al Consiliului de parteneriat euro-atlantic al șefilor de stat major. Harald Kujat a fost onorat cu un număr mare de distincții pentru serviciile sale, inclusiv Crucea Comandantului Legiunii de Onoare a Republicii Franța, Crucea Comandantului Ordinului de Merit al Letoniei, Estoniei și Poloniei, Legiunea de Merit a Statele Unite ale Americii și Marea Panglică a Ordinului Leopold al Regatului Belgiei, Marea Cruce de Merit a Republicii Federale Germania, precum și alte premii înalte, inclusiv din Malta, Ungaria și NATO.
