SUA instalează în Europa noi focoase nucleare cu o putere de 83 de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima

by | 24 Jan 2023 | Extern

Începând din 22 decembrie 2022, Statele Unite ale Americii au început să instaleze în Europa noi focoase nucleare, cu o putere distructivă echivalentă cu 83 de bombe de calibrul celei detonate la Hiroshima, pe 6 august 1945, susține organizația International Campaing to Abolish Nuclear Weapons (ICAN), care în 2017 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Noile focoase B61-12 sunt mult mai avansate decât cele deja amplasate în Belgia, Germania, Italia, Olanda și Turcia”, iar „noul kit de ghidare a cozii, proiectat de Boeing, îi oferă bombei o manevrabilitate suplimentară și o precizie superioară. Este o armă nucleară, cu o capacitate variabilă, cuprinsă între 0,3 și 50 de kilotone. Aceste bombe pot fi detonate sub suprafața Pământului, sporindu-și astfel capacitatea distructivă împotriva unor ținte subterane, până la echivalentul unei explozii de suprafață de 1.250 kilotone, adică echivalentul a 83 de bombe, precum cea de la Hiroshima”, informează ICAN.

B61 este o bombă gravitațională termonucleară care a fost proiectată de SUA în 1963. Ulterior au fost realizate mai multe versiuni ale variantei inițiale, ultima, cea de-a 12-a fiind produsă în 2020. Costul unui focos B61-12 este de 28 de milioane de dolari, conform Federation of American Scientists.

 

Etichete: arme nucleare | SUA

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading