Fake news odios făcut la cel mai înalt nivel în Ucraina: tortura cu “dinții de aur” n-a existat

by | 10 Oct 2022 | Red Pill

Ministerul ucrainean al Apărării a postat marți o fotografie a unei cutii cu „coroane dentare de aur” despre care au afirmat că au fost smulse de la victimele ucrainene într-o „camera de tortură” din Pisky-Radkivski pe care au numit-o „mini Auschwitz”.

„O cameră de tortură în Pisky-Radkivski”, a scris Ministerul ucrainean al Apărării pe Twitter. „2 fotografii. O mască de gaz care a fost pusă pe capul unei victime care a fost acoperită cu o cârpă mocnind și îngropată de vie. Și o cutie de coroane dentare de aur. Un mini Auschwitz. Câți se vor mai găsi în Ucraina ocupată?”

Povestea a fost răspândită rapid de la oficialii ucraineni către milioane de cetățeni ai lumii iar presa s-a întrecut în a prezenta mai odios aceste informații. Urletele victimelor erau auzite de departe iar oamenii erau îngroziți.

Iată câteva mostre de astfel de articole de pe la noi:

fanatik.ro/cutie-cu-dinti-de-aur-smulsi-de-rusi-de-la-prizonieri-descoperita-in-ucraina-vecinii-auzeau-in-continuu-urlete-20196342

adevarul.ro/stiri-externe/europa/politia-ucraineana-sustine-ca-a-descoperit-o-2210368.html

https://www.digi24.ro/stiri/externe/descoperire-macabra-in-satele-eliberate-din-ucraina-o-cutie-cu-dinti-de-aur-smulsi-de-rusi-de-la-prizonieri-un-mini-auschwitz-2106991

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/descoperirea-cutremuratoare-facuta-de-ucraineni-intr-o-cladire-din-care-se-auzeau-tipete-dupa-alungarea-rusilor-video.html

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25829635-imagini-groaza-camera-tortura-din-regiunea-harkov-rusii-scos-dintii-coroanele-aur-ucrainenilor-barbat-ingropat-viu.htm

Însă nu toată media a preluat orbește știrea fără să pună întrebări. De ce i-ar fi torturat așa  pe ucraineni dar nu ar fi luat dinții de aur cu ei. De unde au găsit atăt de mulți oameni care să aibă dinți de aur? Apoi dinții păreau tăiați profesional nu smulși cu brutalitate.

Jurnaliștii de la publicația germană BILD au fost singurii care au vizitat Pisky-Radkivski pentru a investiga ei înșiși povestea și au constatat că dinții de aur au fost de fapt luați de la dentistul din sat.

„Dinții care au fost găsiți, aparent nu provin de la oameni morți sau torturați, ci de la pacienții stomatologului local”, este titlul articolului bombă din BILD.

„Dinții arată ca cei din colecția mea furată”, spune Sergey (60). BILD i-a arătat poza ministrului . „Sunt singurul dentist de aici. Deci, dacă au fost găsiți aici, trebuie să fie scoși de mine.”

Stomatologul presupune că rușii au furat dinții pentru că au crezut că sunt din aur adevărat (de fapt sunt din oțel inoxidabil) – și pentru că au vrut să-i intimideze pe ucraineni. „Unii rezidenți mi-au spus că rușii foloseau dinții pentru a speria oamenii”, relatează Sergey.

Întrebat dacă coroanele ar putea proveni de la morți, dentistul răspunde: „Doamne, nu! Ei provin de la oameni pe care i-am tratat în toți acești ani. Am scos acești dinți pentru că erau stricați.”

Medicul îi spune BILD: „De-a lungul a 30 de ani, am scos zeci de mii de dinți. Aceasta este doar o fracțiune din ele. Uneori, scot cinci până la opt dinți într-o zi. Fac asta de 33 de ani.”

Nu este clar de unde este masca de gaz, care se vede pe cealaltă fotografie. Dar fiind zonă de război, e chiar ușor să fie măști de gaze în zona.

Ucraina are antecedente în promovarea fake news la ivel înalt

Lyudmila Denisova, fostul comisar parlamentar ucrainean pentru drepturile omului, a fost revocată din funcție în luna iunie, în urma unui vot de neîncredere în parlamentul ucrainean pentru că  a promovat dezinformarea în legătură cu numeroasele detalii despre infracțiuni sexuale nenaturale și abuzuri sexuale asupra copiilor din teritoriile ocupate, care nu erau susținute de dovezi.

Oficialul ucrainean demis, recunoaște că a mințit despre violuri în masă ale rușilor dar a avut un motiv

Faimoasă este și minciuna promovată săptămâni întregi la cel mai înalt nivel al armatei ucrainene despre Fantoma din Kiev care a doborât zeci de avioane de luptă rusești. Oficialii au recunoscut în final că este doar o legendă inventată să susțină moral militarii și civilii.

Armata Ucrainei recunoaște: Pilotul militar Fantoma Kievului nu a existat. Este doar o legendă!

Oare chiar nu există atrocități adevărate făcute de atacatorii ruși care să fie prezentate? Sau civilii morți sau răniți grav nu mai sunt de ajuns? Nu sunt șocante destul aceste fapte?

Etichete: fake news | Ucraina

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading