Pe măsură ce prețul petrolului a crescut pe fondul invaziei Ucrainei de către Rusia, tot mai multe voci îndeamnă la desprinderea de dependența față de gazul și petrolul rusesc, prin exploatarea la maxim a propriilor resurse de energie. Europa și Statele Unite, în numele Revoluției Verzi, aleg să nu polueze extrăgând petrol și gaze, ci să-i lase pe ruși s-o facă, cumpărând de la ei combustibilul. Un fel de ipocrizie cu ștaif care ne duce acum la sapă de lemn. Mai ales că poluarea este la fel, indiferent cine o produce.
CEO-ul Tesla, Elon Musk, a publicat un tweet în care declară că producția de petrol și gaze ar trebui să crească, chiar dacă a recunoscut că o astfel de mișcare ar avea un impact negativ asupra Tesla, care vinde numai vehicule electrice, fiind cea mai de succes marcă de mașini electrice.
„Urăsc să spun asta, dar trebuie să creștem imediat producția de petrol și gaze. Vremurile extraordinare necesită măsuri extraordinare”, a scris Musk pe Twitter. „Evident, acest lucru ar afecta negativ Tesla, dar soluțiile de energie durabilă pur și simplu nu pot reacționa instantaneu pentru a compensa exporturile rusești de petrol și gaze.”
Obviously, this would negatively affect Tesla, but sustainable energy solutions simply cannot react instantaneously to make up for Russian oil & gas exports.
— Elon Musk (@elonmusk) March 5, 2022
Acest mesaj al lui Musk vine în timp ce prețurile mondiale ale petrolului au atins un nou maxim, chiar dacă președintele Joe Biden a anunțat că SUA vor elibera 30 de milioane de barili din rezervele strategice de petrol pentru a ajuta la stabilizarea pieței.
Rapoartele susțin că cumpărătorii internaționali au evitat petrolul rusesc din cauza sancțiunilor occidentale și a provocărilor logistice.
Țițeiul Brent din Marea Nordului a atins 124 de dolari pe baril săptămâna aceasta, pe fondul temerilor de întrerupere a aprovizionării, chiar dacă OPEC și Rusia au refuzat să crească producția. Războiul a dus, de asemenea, la preocupări legate de lanțul de aprovizionare, chiar dacă piețele caută să se redreseze după perturbarea pandemiei.
Agenția de rating Moody’s a declarat că războiul Rusiei cu Ucraina a fost „cel mai mare risc” cu care se confruntă lanțurile de aprovizionare. Proprietarii de nave, MSC, Maersk și alții au anunțat că își vor opri serviciile către porturile ruse, ceea ce va duce la creșterea costurilor de transport.
Miliardarul Elon Musk, care este și CEO-ul SpaceX, a încercat să se asigure că Ucraina are acces la internet în timpul conflictului oferind acces instant la serviciul de internet prin satelit, numit Starlink, pe care îl oferă compania sa, SpaceX.
„Serviciul Starlink este acum activ în Ucraina. Mai multe terminale pe drum”, a scris Musk pe Twitter săptămâna trecută, ca răspuns lui Mykhailo Fedorov, un oficial ucrainean care i-a cerut lui Musk dispozitive Starlink.
Fedorov a distribuit mai târziu o fotografie cu provizii și a postat pe Twitter: „Starlink – aici. Mulțumesc, @elonmusk”.
Starlink — here. Thanks, @elonmusk pic.twitter.com/dZbaYqWYCf
— Mykhailo Fedorov (@FedorovMykhailo) February 28, 2022
Musk a emis însă un avertisment cu privire la utilizarea serviciului de internet prin satelit.
„Avertisment important: Starlink este singurul sistem de comunicații non-rus care încă funcționează în unele părți ale Ucrainei, așa că probabilitatea de a fi vizat este mare. Vă rugăm să utilizați cu precauție”, a scris Musk pe Twitter. „Porniți Starlink doar când este necesar și plasați antena cât mai departe de oameni”, a sfătuit el. „Puneți camuflaj ușor peste antenă pentru a evita detectarea vizuală.”