Cea mai urgenta problemă este criza de la granița dintre Polonia și Belarus. Guvernul din Belarus a descoperit că migrația din Orientul Mijlociu și din alte părți poate fi folosită ca o armă împotriva UE. Migranții ajung în Belarus, transportați cu autobuzul la granița cu Polonia și apoi împinși peste graniță. Autoritățile poloneze ii împing înapoi, prinzând mii de oameni între cele două state. Pe măsură ce temperaturile scad, ne apropiem de o criză umanitară în toată regula – și poate de un conflict armat. Un regim capabil să folosească oamenii drept arme este, de asemenea, capabil să dea arme oamenilor.
Între timp, la o mie de kilometri spre sud se pregătește o altă criză. Acordul de la Dayton care a adus pacea în Bosnia și Herțegovina în 1995 se rupe. Acest stat fragil este împărțit în două părți principale — Republica Srpska (populată predominant de sârbi etnici) și Federația Bosniei și Herțegovinei, în care etnicii bosniaci și croați sunt cele mai mari grupuri.
Nu a fost niciodată cel mai robust dintre aranjamente, dar acum liderul sârb bosniac, Milorad Dodik, face mișcări către independența Republicii Srpska. De rău augur, el vrea să împartă forțele armate bosniace. Ce ar putea merge prost?
Spre deosebire de anii 90, acest lucru se întâmplă chiar la granița UE. Bosnia are o formă aproximativ triunghiulară și este înconjurată pe două din cele trei laturi de Croația, care este acum membră a UE. Dacă statul bosniac se prăbușește, atunci asta ar putea aduce UE în conflict cu Serbia și Rusia – ambele sprijinind sârbii bosniaci. Și dacă asta nu ar fi suficient, Turcia ar putea fi și ea târâtă în conflict – ca protector al bosniacilor predominant musulmani.
Turcia este însăși o potențială sursă de instabilitate pentru Europa. Președintele Erdogan a fost multă vreme un spin în coasta UE, dar cel puțin a fost dispus să încheie un acord pentru a reduce fluxul de migranți ilegali din Orientul Mijlociu (în schimbul banilor). Cu toate acestea, s-a raportat că are o sănătate precară (?) – iar puterea asupra partidului său scade. Sondajele arată că opoziția are șanse să câștige următoarele alegeri generale. Dacă li se va permite să câștige vom vedea la timpul potrivit. Dar într-un fel sau altul schimbarea se va produce și asta ar putea însemna încheierea acordului de imigrație.
Ar putea Uniunea Europeană să facă față crizelor multiple de la granițele sale? Nu, pentru că pur și simplu nu are capacitatea. Trebuie doar să te uiți la declarația lui Ursula von der Leyen despre criza la granița cu Belarus. Ea condamnă acțiunile autorităților din Belarus — descriindu-le drept „atac hibrid”; dar ea oferă doar „sprijin” nespecificat guvernelor polonez, lituanian și leton. În mod semnificativ, nu se ia in calcul singura agenție a UE capabilă să acționeze în această chestiune – care este Frontex – Agenția Europeană pentru Paza de Frontieră și de Coastă. Chiar dacă Frontex are sediul la Varșovia, guvernul polonez a refuzat ajutorul agenției. În mod clar, polonezii au puțină încredere în abordarea UE cu privire la controlul frontierelor.
În Bosnia, SUA ține un capac asupra situației. UE a fost de puțin folos – nici măcar nu a putut opri circulația unei note diplomatice care propunea o împărțire în trei a Bosniei (între Serbia, Croația și un stat pentru bosniaci). Americanii au respins această idee ca fiind periculoasă, dar ce se întâmplă dacă își pierd răbdarea în a controla Europa și le spun europenilor să rezolve problema?
În ceea ce privește Turcia, orice acord cu UE depinde de cooperarea continuă a turcilor – sau, când asta nu este suficient, de a închide ochii la acțiunile autorităților grecești și bulgare.
Ceea ce dezvăluie toate aceste crize este neputința Uniunii Europene. Ni s-a spus pana la epuizare că UE este producătorul păcii în Europa. Adevărul este însă că UE este produsul acesteia.
O entitate politică care nu are o armată, o forță de poliție sau legitimitatea conferită de suveranitatea națională nu poate supraviețui fără o ordine internațională creată de alții. Dacă această ordine este compromisă – chiar și într-o măsură limitată – atunci lucrurile încep să se destrame. Să nu uităm că la toate astea se adaugă si pandemia care a creat o crevasă intre vestul și estul Europei.
Ar face fata UE unei crize mai lungă și mai profundă? Ni se prezintă o serie de posibilități, niciuna dintre ele bună. Cea mai puțin proastă opțiune este că America, prin NATO, va sosi la nevoie pe un cal alb. Alternativ, Bruxelles-ul face înțelegeri cu Moscova, gazul fiind important, eolienele și panourile solare nefăcand fața in urmatoarele decenii.
Sau poate că UE ar putea începe pregătirea personalului – fie prin crearea unei armate europene reale, fie prin extinderea Frontex într-o armată de facto. Să se transforme cu adevarat intr-o Uniune, cu drepturi egale pentru toate statele aflate in componența ei. Asta creează o problemă de responsabilitate democratică, vestul va trebui sa cedeze din putere. Von der Leyen ca și comandant șef? Greu de crezut. Un scenariu probabil este ceea ce vedem deja și anume că UE se bazează pe statele sale membre din est pentru a mentine granițele. Asta înseamnă să le permiteți (să le plătești) să facă lucrurile în felul lor.
Cu siguranță ar trebui să ne așteptăm ca Belarus – cu Rusia în fundal – să mențină presiunea. Dacă linia se rupe, atunci migranții ilegali se vor revărsa în Europa, alimentând o reacție populistă. Nu uitați că vor avea loc alegeri prezidențiale în Franța anul viitor iar candidații de extremă dreaptă sunt pe locul doi și al treilea.
Stabilitatea UE depinde în prezent de tipul de politician care poate accepta o propunere de buget în cadrul unei reuniuni a comitetului și poate ajunge la o înțelegere prin spate la cină într-un restaurant din Bruxelles. Este o cultură a guvernării plictisitoare, birocratică și coruptă.
