Presedintele Klaus Iohannis a jucat golf la Pianu de Jos în ziua în care se comemorau 6 ani de la Colecti. Este primul an în care șeful statului nu a mers la locul tragediei, ci a trimis o coroană de flori.
Sâmbătă. 30 octombrie, s-au împlinit șase ani de la incendiul de la clubul Colectiv, în care 64 persoane și-au pierdut viața. A fost pentru prima dată când președintele Klaus Iohannis nu s-a deplasat personal la locul tragediei, ci a trimis o coroană de flori depusă de consilierul de stat Cătălina Galer.
Președintele Klaus Iohannis a fost criticat în ultimele zile după ce în presă au apărut imagini cu șeful statului, în ținută lejeră, făcând poze cu soția la piramide în timpul vizitei de stat în Egipt.
România se află în plină criză politică și sanitară. De aproape o lună țara nu are guvern iar numărul de infectări și decese a crescut atât de mult încât România a ajuns pe locul 1 în lume la numărul de decese raport la milionul de locuitori.
În luna octombrie, președintele Iohannis s-a prăbușit în sondaje. Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD, președintele Klaus Iohannis ar fi ajuns la 14%, la jumătate față de luna septembrie când era cotat cu 28% încredere.
Pe data de 18 septembrie, Klaus Iohanni a fost prezent la Pianu de Jos, unde se află primul teren de golf amenajat în România după 1989. Acolo îndemna românii (printre cei mai săraci din Europa) să joace un joc de bogați:
„Mă bucur să întâlnesc aici atâţia oameni pasionaţi de golf, un sport care nu este deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mişcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă şi încurajez pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii„ a afirmat şeful statului.