Statul va suporta 18 bani din prețul unui kilowatt la energie electrică și 25% din factura de gaze

by | 16 Sep 2021 | Economie

Statul va suporta 18 bani din prețul unui kilowatt la facturile cu un consum între 30 și 200 de kilowați lunar. În cazul gazelor, statul va plăti 25% din factură pentru un consum anual care ar putea ajunge la 1.200 de metri cubi. Cum s-a ajuns la aceste valori?

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că, în cazul energiei electrice, s-a avut in vedere prețul minim pe kilowatt de 64 de bani și unul mediu de 82 de bani.

Această diferentă de 18 bani pe kwh va fi subvenționată în totalitate de stat”, a precizat el.

Cât privește consumul, el a precizat că sub 30 de kilowați este vorba despre case nelocuite sau de vacanță, iar peste 200 de consumatori cu venituri peste medie.

Popescu a spus că acest consum mediu îl au 5.172.193 de gospodării care ar însemna un total de aproape 13 milioane de români.

Subvenția nu îi vizează pe consumatorii vulnerabili care intră sub incidența legii consumatorului vulnerabil.

Măsura, a precizat Popescu, îi va încuraja pe oameni să aleagă furnizorul care are prețuri mai mici.

Cum va funcționa sistemul? „La sfârșitul fiecărei luni furnizorii vor emite facturi, vor trece acest discount și vor intocmi borderouri pe care le vor prezenta în declaratiile la buget de la ANAF și se vor scădea din declarațiile de la taxe și impozite”, a spus Popescu, precizând că nu este nevoie ca oamenii să fie puși pe drumuri.

În privința gazelor, s-a luat un preț de referință de 255 de lei pe Mwh și tranșe de consum anual de până la 1.200 de metri cubi care ar corespunde unei case cu o suprafață până în 120 de metri pătrați.

La gaze am luat un preţ de referinţă de 255 lei pe MWh, mai mult decât dublu faţă de cel de anul trecut. Până la un consum anual de 1.200 metri cubi, toate tipurile de locuinţe vor beneficia de un ajutor de 25% din valoarea facturii. Furnizorii vor trece aceste discounturi în factură”, a spus Popescu.

Toate aceste măsuri sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță discutat în primă lectură în ședința de Guvern de miercuri.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading