Tot mai multe țări descoperă că zidul de la graniță te apără de valuri de migranți

by | 24 Aug 2021 | Extern

Alte țări încep să-și apere teritoriul cu garduri sau ziduri în fața valului de migranți afgani ce se preconizează. Zilele trecute Turcia a anunţat construcţia unui zid la graniţa cu Iranul, în faţa unui potenţial val de refugiaţi din Afganistan. Zidul, care va avea 295 de kilometri, va fi completat de sârmă ghimpată şi şanţuri.

Acum Polonia și Lituania se alătură țarilor care încep deja să se protejeze de un val necontrolat de refugiați.

Lituania a anunţat luni că în septembrie 2022 va finaliza ridicarea gardului cu o lungime de 508 km la frontiera sa cu Belarus, măsură menită să oprească migranţii care în acest an au venit în număr mare de pe teritoriul belarus, transmite Reuters.

Lituania, Letonia şi Polonia au raportat creşteri substanţiale ale numărului de migranţi care au ajuns pe teritoriile lor plecând din Belarus. Cele trei state, care sunt membre ale Uniunii Europene, l-au acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că pune presiune asupra UE în scopul ridicării sancţiunilor economice impuse Belarusului.

Gardul va avea o înălţime de trei metri şi în partea de sus va fi prevăzut cu sârmă ghimpată, costurile lucrării fiind estimate la cel puţin 152 de milioane de euro.

Polonia va construi un nou gard de-a lungul frontierei sale cu Belarusul pentru a opri fluxul de migranți, a anunțat luni ministrul Apărării, scrie Reuters. Granița măsoară 418 km.

“Un nou gard solid de 2,5 metri (înălțime) va fi construit la granița cu Belarus. Mai mulți soldați vor fi (de asemenea) implicați în ajutorul Poliției de Frontieră”, a scris pe Twitter ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak.

Grecia a instalat un zid înalt şi un sistem de supraveghere pe o distanţă de 40 km la graniţa sa cu Turcia, din cauza îngrijorării cu privire la un val mare de imigranţi ce ar putea veni din Afganistan.

„Nu putem aştepta, în mod pasiv, posibilul impact”, a declarat vineri ministrul Greciei pentru Protecţia Cetăţenilor, Michalis Chrisochoidis, într-o vizită în regiunea Evros. „Graniţele noastre vor rămâne inviolabile”.

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat despre o posibilă creștere a migrației din Afganistan în Europa în urma preluării talibanilor și a promis că Uniunea Europeană va veni cu un plan „robust” pentru „a ne proteja” de valul de migrație.

În 2015-2016 când au trecut în valuri de neoprit milioane de migranți ilegali în Europa, Ungaria a fost criticată că a încercat să se apere ridicănd garduri la graniță. Acum pare că Europa a învățat ceva și încearcă să țină migrația necontrolată în țările de origine, unde sa fie deschise centre pentru solicitarea de azil. De altfel, acest model a fost implementat de fostul președinte al SUA Donald Trump, care a început ridicarea la granița cu Mexicul un zid (mai mult gard, de fapt) și a cerut procesarea cererilor de azil în țările de origine sau în Mexic, dacă migranții erau deja acolo. Bineînțeles că s-a ridicat Iadul asupra sa și a fost catalogat drept rasist (!!??). Acum se înghesuie toată lumea să-l copieze. Iar țările care vor da cel mai mult din gură vor fi cele care nu au granițe UE (Germania, Franța, Suedia, Belgia, etc), deci nu știu cum e să aperi sute de km faă control.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading