Salariații sau foștii salariați ai firmelor vor putea accesa online, în orice moment, Registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal), în care angajatorii înregistrează date cu privire la aceștia, inclusiv durata contractului individual de muncă și a timpului de lucru, nivelul salarial sau data și motivul încetării relației de muncă. Măsura apare într-un proiect de lege pus marți în dezbaterea senatorilor.
Astfel, după cum apare în proiectul de lege ce vizează modificarea Codului muncii, salariații și foștii salariați ai unei firme vor putea accesa online datele din Revisal ce îi vizează. Datele nu vor putea fi modificate de salariați, ci doar de angajatori, dar vor putea fi descărcate și tipărite de aceștia.
Cu ajutorul unui astfel de extras din Revisal, potrivit proiectului de lege de la Senat, salariații vor putea demonstra vechimea pe care o au în muncă.
Modul concret în care vor avea acces salariații la datele lor din Revisal va trebui stabilit de Guvern, printr-o hotărâre, în cel mult două luni de la intrarea în vigoare a măsurii.
În prezent, potrivit HG 905/2017, angajatorii sunt obligați să furnizeze salariaților sau foștilor salariați date privind propriul contract de muncă în cel mult 15 zile de la primirea unei solicitări scrise în acest sens.
Datele pot fi cuprinse într-un extras din registru, datat și certificat pentru conformitate, sau într-o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de salariat, durata activității, nivelul salarial sau vechimea în muncă și în specialitate.
În cazul în care angajatorul nu poate elibera extrasul din Revisal, salariații sau foștii salariați ai acestuia se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă, care, tot în interval de 15 zile de la data solicitării, va elibera acestora extrasul.
Așadar, pentru a obține un extras din Revisal, salariații depind fie de angajator, fie de inspectoratul teritorial de muncă și, indiferent de variantă, procesul durează mai mult de două săptămâni.
Proiectul de față are ca scop, potrivit inițiatorilor, “simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea procedurii de obținere a unui extras din registrul de evidență a salariaților”, anunță Avocatnet.