USR vrea eliminarea adresei de pe cartea de identitate iar miza ar fi alegerile

by | 22 Jun 2021 | Politică

USR-PLUS va propune coaliţiei de guvernare eliminarea adreselor de domiciliu de pe cărţile de identitate. Dan Barna, copreşedintele partidului, a declarat că acest aspect ar genera „o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească”.

El a denumit actualul sistem drept ”o legătura artificială în care identitatea e condiționată de domiciliul de pe Cartea de identitate”.

”Ar permite o participare la vot mult mai flexibilă și firească”, a spus Barna. Ulterior, întrebat de ziariști despre efectele unei asemena modificări asupra procesului electoral, Barna a spus: ”că poate să aibă și un efect electoral – urmează să vedem în reglementare. Primăria are domiciliul cetățenilor, asta nu dispare”

Andrei Lupu, deputat USR PLUS, membru în Comisia juridică, a explicat că scade gradul de birocrație, iar persoanele fără adăpost pot beneficia mai simplu de servicii sociale.

”Eliminarea domiciliului de pe cartea de identitate are mai multe efecte benefice, în domenii diferite. Spre exemplu, unul este pentru persoanele aflate sub limita sărăciei, care nu își pot face o nouă carte de identitate tocmai pentru că nu au domiciliu și nimeni nu vrea să îi ia în spațiu. Or, fără carte de identitate, acești oameni ajung să fie pierduți pentru statul român: nu mai pot beneficia de multe servicii, cum ar fi cele sociale sau sanitare.

Al doilea beneficiu e ușurarea poverii birocratice pentru cei care își schimbă domiciliul. Când schimbi domiciliul, trebuie să îți schimbi cartea de identitate și diferite alte documente, ceea ce înseamnă o birocrație în plus.

Al treilea beneficiu este pentru românii din străinătate care nu s-au mutat și formal, cu acte, peste hotare, așa încât trebuie să își declare un domiciliu în România, deseori fictiv, pentru a-și putea înnoi cărțile de identitate, fără de care nu pot vota la alegerile prezidențiale și europarlamentare”, a declarat Andrei Lupu.

USR a încercat în repetate rânduri sa adune voturile de la susținătorii lor care stau în general în orașe mari câțiva an dar fără să-și schimbe cartea de identitte, acești neavând viză de flotant. USR a dorit să schimbe condițiile pentru acordarea acestei vize, așa încât cei mai comozi sa facă eforturi cât mai mici pentru a o obține și apoi de a vota USR.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading