Motivele care au condus la revocarea fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu nu ar reprezenta abateri de la Actul adițional semnat ieri de liderii partidelor din coaliția de guvernare.
Prima oară când s-a pus discuție demiterea lui Voiculescu a fost în cazul evacuării în miez de noapte a bolnavilor de la Spitalul Foișor, din Capitală. Apoi, picătura care a vărsat paharul discordie dintre PNL și USR-Plus a fost ordinul semnat de fostul secretar de stat, Andreea Moldovan, publicat în Monitorul Oficial fără știrea premierului. Niciunul dintre aceste două derapaje nu ar fi fost sancționat sau sancționabil dacă Actul adițional al protocolului de colaborare din Coaliție ar fi fost elaborat anterior.
Prin urmare, valoarea actului adițional este mică spre nulă. Singurul care pierde, e premierul Cîțu, care trebuie să ceară voie în Coaliție dacă vrea să demită un ministru.
Dacă, de exemplu, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, ar face exact aceleași lucruri ca și fostul ministru Voiculescu (dacă, de pildă, ar publica în Monitorul Oficial, fără știrea premierului, un ordin prin care ar interzice transportul în localitățile carantinate), Cîțu nu ar avea niciun temei în Actul adițional pe baza căruia să-l demită pe ministrul indisciplinat.
În plus, Actul adițional în sine este expresia supremă a neîncrederii care s-a instalat între partidele din coaliția de guvernare. Toate aspectele menționate în acest document ar trebui să fie presupuse implicit între partenerii unei alianțe politice.
De exemplu, faptul că „prim-ministrul și membrii guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului” ar trebui să fie asumat implicit de partidele care fac parte din același guvern. Încălcarea unei asemenea prevederi ar denunța practic ideea de alianță politică. La fel și prevederea din Actul adițional conform căreia „Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate”.
Faptul că partidele din Coaliție au simțit nevoia să treacă astfel de precizări într-o înțelegere scrisă, sub forma Actului adițional, arată doar cât de mare este nivelul de neîncredere între parteneri și că „pacea” la care s-a ajuns este doar de foarte scurtă durată. Colaborarea fără încredere, nu funcționează!
