Puteți auzi tare și clar SCOPUL Premierului Florin Câțu, “Noi acum eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare”
”Ceea ce facem noi acum este să eliminăm acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare. Orice voce împotriva campaniei de vaccinare, de oriunde ar veni această voce, subminează un efort al nostru, al tuturor de a reveni la normalitate cât mai curând. Vreau să fie foarte clar: orice voce care subminează această campanie de vaccinare subminează efortul nostru de a reveni la normalitate cât mai curând”, a adăugat premierul.
La minutul 4:40
”Astăzi, ne-am întâlnit cu reprezentanții organizațiilor mediului de afaceri (camere de comerț din România, Consiliul IMM-urilor, HoReCa, Hora, CDR), asociații ale producătorilor de medicamente, dar, foarte important, și cu ONG-urile și asociații ale pacienților. Avem nevoie, pe de o parte, ca această campanie de vaccinare să fie extinsă, prin această modalitate (vaccinare la locul de muncă), dar avem nevoie și de o campanie de informare corectă a cetățenilor României, pentru că în spațiul public sunt foarte multe informații care subminează efortul de vaccinare … Un lucru în plus, vor avea acces și membrii familiilor celor care sunt angajați în companiile respective, iar în acele comunități unde nu există un centru de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiilor respective, cei din comunitate pot să se vaccineze, vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru”, a declarat marți premierul Florin Cîțu.
”Dar acest lucru se poate face numai dacă avem o campanie de vaccinare de succes atât în localități, cât și în sectorul respectiv. Vă spun același mesaj pe care îl spun în fiecare zi: vaccinarea este singura soluție de a ieși din această pandemie. Avem acum dozele necesare, avem mai multe. Putem, dacă avem succes, să vaccinăm mai mult de 5 milioane de persoane până la sfârșitul lunii mai, deci, avem dozele pentru așa ceva. Avem doze pentru mai mult de 10 milioane de persoane până la sfârșitul lunii iulie, deci, doar trebuie să transmitem mesajul că singura soluție de a reveni la normalitate, de a avea o viață normală, de a merge la concerte, la teatre, la restaurante, să călătorim, să avem o viață normală este să ne vaccinăm”, a precizat Cîțu.
Cum vrea Cîțu să elimine acele voci care mai există împotriva acestei campanii de vaccinare? Apelează la Tribunalul Poporului sau face o execuție pe loc?
Îl pune șef pe Arafat sa facă o listă cu oamenii și site-urile care nu vorbesc in sincron cu Guvernul? Doar are experiența de anul trecut cănd a închis zeci de site-uri.
Păi să ne inspirăm atunci de la comuniștii lui Dej și Ceaușescu: să le confiscăm bunurile, să-i deportăm în câmp în Bărăgan, să nu le primim copiii la școală, sa-i trimitem la muncă forțată la Canal și să-i reeducăm cu ideile Partidului Iubit.
Concluzie: nu trebuie sa fii din tabăra contra vaccinare sau a scepticilor, ca să te revolte o asemenea ieșire stupidă și înfricoșătoare a conducătorului unui Guvern. Parcă vrea cu toate puterile să dea muniție permanentă “adepților teoriei conspirației” (cum sunt numiți peiorativ de către putere) care spun că ne sunt furate drepturile rând pe rând.