Europa “mai bine” cu Sputnik spune europarlamentarul de centru-dreapta Peter Liese

by | 9 Apr 2021 | Extern

Ministrul german al sănătății Jens Spahn, a declarat că este pregătit să cumpere fără restul blocului comunitar, doze de vaccin rusesc Sputnik V, după aprobarea acestuia de catre autorităților de reglementare europene (EMA) și ar avea dreptul să facă acest lucru, potrivit Comisiei Europene.

“Comisia UE a declarat ieri că nu va semna contracte (pentru Sputnik) ca și pentru alți producători – cum ar fi BioNTech, de exemplu – așa că … vom purta discuții bilaterale cu Rusia”, a declarat Spahn radiodifuzorului public WDR ( 8 aprilie).

Ministrul nu a indicat când vor avea loc discuțiile, dar a spus că inițial vor discuta “când vor putea ajunge aceste vaccinuri”.

„Pentru a face cu adevărat o diferență în situația noastră actuală, livrarea ar trebui să vină în următoarele două-patru, cinci luni – altfel vom avea vaccinuri mai mult decât suficiente”, a spus Spahn, adăugând că este în căutarea unui “angajament obligatoriu pentru o cantitate specifică ce ar putea ajunge în Germania după aprobarea reglementării”.

Doar 13% din populație a primit prima din cele două doze, in condițiile in care s-a raportat peste 20.000 de infecții noi joi și peste 300 de decese zilnice.

Germania și-a coordonat până acum achiziția de vaccinuri cu UE.

Landul Bavaria a declarat miercuri că a semnat o scrisoare de intenție pentru a cumpăra până la 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V dacă este aprobat de agenția europeană pentru medicamente (EMA).

Pe lângă importul vaccinului din Rusia, o companie farmaceutică R-Pharm va fi înființată iar apoi o unitate de producție în orașul german Illertissen.

Întrebat despre acest lucru în cadrul unei conferințe de presă de joi (8 aprilie), purtătorul de cuvânt al Comisiei, Eric Mamer, a răspus că dacă statele membre vor decide să cumpere independent vaccinuri de la alți producători “asta nu înseamnă sfârșitul strategiei europene”.

Mamer a subliniat că acest lucru a fost făcut și de alte țări, citând Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a adăugat că statele membre sunt “îndreptățite să negocieze sau să semneze contracte cu alți producători de vaccinuri care nu sunt in portofoliul nostru”, cum ar fi producatorul vaccinul Sputnik.

Mamer a spus că UE încă finalizează negocierile cu alte două companii pentru o “cantitate mare de vaccinuri care ar fi suficiente pentru vaccinarea întregii populații europene”.

Europa “mai bine””cu Sputnik.

Într-o conferință de presă, joi (8 aprilie), europarlamentarul de centru-dreapta Peter Liese a declarat că vaccinul Sputnik ar trebui utilizat în Europa odată ce va obține aprobarea EMA.

“Într-o lume ideală dacă producătorii și-ar respecta obligațiile in privința livrarilor noi am vaccina toți oamenii fără Sputnik. Dar văd că putem accelera vaccinarea în Europa cu Sputnik” a spus el, concluzionând că “Europa va fi probabil într-o situație mai bună cu Sputnik decât fără”.

El a adăugat că vaccinul nu trebuie refuzat din motive politice, cu condiția ca EMA să-i dea undă verde.

“Este într-adevăr corect să nu importam un vaccin în cazul în care EMA spune că este sigur și eficient? Cred că trebuie să fim pregătiți.”

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading